Cetatenii din diaspora?

Din pacate (pentru mine) putinul timp ce imi ramane nu ma lasa rar sa ma apropii prea des de acest blog al meu dar acum, o "vorba" a cuiva, intalnita prin "Contributors" la un articol al domnului Ciucu, articol care purta numele: "Despre analfabeti cu drept de vot si votul universal", m-a facut sa imi intrerup . . . absenta, si sa tratez un pic asupra temei:
"Vorba", spusa de cineva care se semna "Adrian", suna asa:

"In ce masura cetatenii din diaspora ar trebui sa aibe drept de vot pentru ce se intampla in tara in care nu locuiesc si catre care probabil nu platesc nici taxe? Am putea da drept de vot universal tuturor cetatenilor din lume, s-ar putea ca unora dintre ei sa le pese mai mult"

. . . si nu trebuie luate, vorbe din astea, in nume de rau, pentru ca nimeni nu le stie pe toate.
Nu este aceasta "luare de pozitie" a acestui domn Adrian, nici prima si nu va ramane nici ultima care sa fie de o asa . . . culoare.
Este si treaba noastra, a "romanilor externi" sa mai clarificam din multitudinea de puncte care stau
in ceata, pentru ca altfel, nu putem acuza pe nimeni ca intelege distorsionat vreunul sau altul dintre adevaruri . . .

Consider eu ca se persista (pe de o parte inconstient, pe de alta din interes meschin) intro eroare denumind "emigranti" pe romanii care nu sunt in Romania dar sunt intre granitele UE.
Acesta este un paradox, pentru ca tarile pe unde suntem nu ne mai considera emigranti din 2007, de la data cand Romania a acces in UE. Astfel, pe de o parte suntem ai amandorura (cand e vorba sa ne ia vreuna din ele, bani) iar pe de alta nu suntem ai niciuneia (cand e vorba sa ne dea).
Astfel, cand este vorba de "drepturi", suntem in aer iar cand e vorba de obligatii, suntem pe pamant.
Cand revendicam vreun drept nu intalnim decat saltat din umeri si aratat catre celalalt (Romania catre UE sau, invers) iar pe de alta parte ne stau cu mainile in buzunare, care, cum si cand vrea.

Eu unul nu consider "emigrant" pe tot emigratul. Consider a fi emigrant doar pe acela care, aruncat peste bordul "navei" pe care s-a nascut inoata spre a ajunge sa-si recapete locul, un loc care este al lui.
Consider ca nimeni nu alege unde sa se nasca si ca daca se naste roman, nimeni nu este indreptatit sa ii traga pamantul de sub picioare.
Daca as vedea lucrurile ca un religios as spune ca Pamantul nu este al vreunuia sau altuia dintre indivizi ci al lui Dumnezeu. Cum insa pentru mine Dumnezeu nu reprezinta nici o persoana fizica dar nici una juridica ci cu totul altceva, zic mai bine ca Pamantul este un spatiu . . . public.
Iat "public" inseamna "al tuturor" si nu "al nimanui".
Inauntrul jocului asta denumit "viata sociala", se urca si se coboara in clasament, dar sunt niste limite peste care nu se trece si peste care, din pacate, Romania a trecut, creand niste circumstante propice inselarii unora de catre altii, de o asa maniera incat, romanii, pentru ca . . ."se stiu", se feresc unii de altii cu mare grija, cu multa circumspectie, in acelasi timp in care unii se intreaba pentru ce romanul (ca natie) este atat de dezbinat (eu n-am vazut alta natie, de o dezbinare de acest grad).
Ca norma generala, omul nu isi recunoaste esecurile si considera realizare orice ridicare de la podea, chiar si cele care urmeaza knokout-ului.
De aceea eu nu consider ca fiind emigrant pe acela care este afara din tara lui urmare a vreuneia din formele pe care le poate lua "capriciul" ci doar pe acela pe care vreuna din formele pe care le poate lua "ne-voia", il imposibiliteaza sa traiasca in propria sa viata.